PRIMARIA COMUNEI CONSTANTIN DAICOVICIU

Judetul Caras Severin

PREZENTARE LOCALA

    Privit de pe Dealul Paning, Cavaranul lasa impresia unei asezari rustice de un pitoresc deosibit. O panorama cuprinzatoare se desfasoara in toata splendoarea si maretia ei. Dealuri domoale si impadurite se imbina armonios cu lunci si zavoaie printre care serpuieste agale Timisul. Pe malurile imprejmuitoare, cranguri de salcii se oglindesc in apa sa limpede si potolita. De o parte si de alta a Podului Mare, cum ii spun localnicii, pe spinarile dealurilor si in luncile raului, oamenii isi scot vitele si oile la pascut. Randuite in siruri lungi, casele par niste imense cazarmi cu acoperisurile lor de tigla rosietica. La marginea satului, pe malul stang al Timisului ochiul este atras de silueta falnica a doua plute ce-si urca varfurile ca o coloana spre cer. Ele strajuiesc zidurile mohorate si crucile albe ale cimitirului. Apoi, privirea aluneca peste cosul Fabricii de var care troneaza maiestuos deasupra intregii asezari. Aceasta este, intr-o succinta descriere, satul banatean in care a vazut lumina zilei savantul Constantin Daicoviciu, a carui nume a fost atribuit intregii comune in anul 1973, printr-un Decret al COnsiliului de Stat, ca semn de omagiu adus academicianului decedat in acel an.

    Particularitati fizico-geografice ale comunei
   
Comuna Constantin Daicoviciu este situata la scoala sud-vestica a muntilor Poiana Rusca, in lunca Timisului la contactul a doua depresiuni:
  • Depresiunea Caransebesului
  • Campia golf a Lugojului
    Din punct de vedere administrativ, aceasta comuna este situata in partea de nord a judetului Caras-Severin, fiind incadrata in urmatoarele unitati administrative:
  • La nord - comuna Sacu
  • La nord-vest - judetul Timis
  • La est - comuna Obreja
  • La sud-vest - comuna Paltinis
  • La vest - comuna Copacele
    Teritoriul actual al comunei are suprafata de 13.022 ha si inglobeaza sase sate:
  • Cavaran (centru de comuna)
  • Prisaca
  • Zagureni
  • Mitnicu Mare
  • Pestere
  • Maciova
Referitor la pozitia si localizarea goegrafica a comunei subliniem urmatoarele:
  • Teritoriul comunei este strabatut de paralela de 45 grade latitudine nordica si meridianul de 22 grade longitudine estica.
  • Satele sunt situate de o parte si de alta a raului Timis, in lunca si pe terasele acestuia sau campia colinara inalta si zona premontana de la poalele muntilor Poiana Rusca.
  • Comuna este strabatuta de drumul european E 94 (Bucuresti-Timisoara-Belgrad), precum si de drumurile judetene 16 si 19. Paralel cu drumul european trece si magistrala feroviara Bucuresti-Timisoara.
    Fata de Resita, orasul de resedinta al judetului Caras-Severin, comuna Constantin Daicoviciu se afla la o distanta de 65 km, legaturile cu acest oras facandu-se atat pe cale ferata, cat si pe sosea.
    Sediul de comuna este situat excentric fata de teritoriul sau administrativ, adica in partea sa nordica. Distanta satelor componente comunei fata de sediul acesteia (Cavaran) este urmatoarea:
  • Zagujeni - Cavaran = 6 km
  • Prisaca - Cavaran = 5 km
  • Mitnicu Mare - Cavaran = 4 km
  • Maciova - Cavaran = 6 km
    Toate satele au legaturi accesibile cu centrul de comuna, cat si intre ele.
    Asezarea geografica a comunei Constantin Daicoviciu are largi implicatii asupra dezvoltarii sale sub toate aspectele si, indepsebi asupra modului de viata al populatiei.

    Relieful   
    Sub raport morfologic, comuna Constantin Daicoviciu este asezata in Valea Timisului, in zona culoarului tectonic Caransebes-Lugoj, cuprins intre muntii Poiana Rusca la est Muntii Arinis la vest.
    In zona care apartine comunei Constantin Daicoviciu altitudinea maxima apare in nord (Dealul Cornului) si este de 571 m, iar cea mai mica altitudine se inregistreaza in Lunca Timisului (167 m). De aici se deduce ca diferenta are valori cuprinse intre 250-300 m. Faptul demonstreaza ca relieful comunei face trecerea de la zona de dealuri si piemonturi la campie si lunca.
    Relieful este constituit in general din roci friabile care favorizeaza o intensa eroziune si de aceea densitatea  fragmentarii este mare. Ea are valori cuprinse intre 0 si 14.5 km/km2. Zonele cu cea mai mica fragmentare a reliefului sub un km/km2 sunt situate in perimetrul satelor Maciova, Pestere si Mitnicu Mare.
    Din punct de vedere morfologic comuna Constantin Daicoviciu prezinta, de la est la vest, urmatoarele zone:
  • Zona de versant, cu relief accidental si partial impadurit, sculptat in roci vechi, dure cristaline si calcaroase jurasice.
  • Zona de lunca cu terasele Timisului, care cuprinde un teren cu panta lina spre Timis, in general inerbat, cu gradul de fragmentare mult mai redus decat a zonei anterioare. Pe malul drept, terasa se termina spre lunca brusc. Pe malul stang, terasele sunt extinse. In cadrul teraselor sunt cuprinse satele Mitnicu Mare, Pestere si Maciova.
  • Zona de lunca a Timisului cuprinde terenul in panta lina spre rau care este folosit pentru culturile agricole. Ea inglobeaza satele Cavaran, Prisaca si Zagujeni. In cadrul acestei zone se distinge o portiune inundabila pe malul stang al Timisului.
  • Piemonturile din vest, formatiunile extreme ale dealurilor Sacos (Zagujeni)
    Clima
    Regimul termic
   
   
In localitatile Cavaran, Prisaca si Zagujeni, temperatura medie anuala este de 10.6 grade C, iar la Pestere si Maciova de 8.7 grade C. Diferenta de 1.9 grade C dintre aceste localitati se datoreaza diferentei de altitudine.
    Analizand temperaturile medii lunare, constatam ca lunca cea mai rece este ianuarie (-0.8 grade C) in satele din lunca si negativa (-1.3 grade C) in cele din zona de terasa inalta (colinara). Anotimpul de primavara este mai cald in culoarul Timisului (10.4 grade C). Toamna este mai calda decat primavara.

    Regimul precipitatiilor atmosferice

   
In general cantitatea medie anuala de precipitatii variaza intre 737.2 mm in zona mai joasa (de lunca) si 800 mm si mai mult in zona de versant.
    Cantitatea relativ mare de precipitatii o constituie lunile mai - iunie ca urmare a activitatii intense a fronturilor de precipitatii. Cele mai putine precipitatii cad in perioada noiembrie - martie datorita slabirii fronturilor si dominarii unui puterrnic ciclon.
    Cele mai mari cantitati de precipitatii cad in timpul de vara, iar cele mai putine iarna. In ceea ce priveste anotimpurile de tranzitie, relativ mai ploios este primavara.

    Regionarea climatica

   
Desi regiunea prezinta o suprafata restransa, datorita varietatii formelor de relief se pot stabili unele aspecte climatice diferite:
  • Climatul zonei de versant, verile putin racoroase (media coborata 2-3 grade C sub media anuala), precipitatiile mai bogate (750-800 mm cubi si uneori mai mult), peisajul geografic prezinta o haina vegetala bogata, formata din intinse paduri de fag si de stejar.
  • Climatul de depresiune al culoarului Timis este un climat bland, influentat de aerul cald sub mediteranian si cel umed de pe Atlantic. Aceasta trasatura se manifesta printr-o temperatura medie anuala relativ ridicata, cuprinsa intre 9.5 grade C si 10.5 grade C. Iernile sunt mai dulci (-0.7 grade C si 0.4 Grade C, doar in luna ianuarie inregistrandu-se valori negative intre -1.0 grade C si 8.0 grade C).
  • Verile sunt calduroase, temperatura medie cea mai ridicata este in luna iulie de 20 grade C. Totusi, caldurile nu sunt sufocante datorita fenomenelor frecvente de brize. Daca, iernile, relativ blande cu zapada mai putin abundenta, uneori mai mult cu zloata, cu primaverii timpurii, cu ploi bogate la sfarsitul primaverii si inceputul verii, cu veri calde si senine si cu toamne ce par veri prelungite, constituie caracteristica acestui climat de depresiune.
    Hidrografia

   
Varietatea reliefului si dispozitia sa in trepte, conditiile climatice si structura geologica constituie factorii principali care determina caracterul hidrologic.
    In cadrul comunei apa subterana a fost pusa in evidenta prin numeroase fantani ale caror nivel hidrografic variaza in raport cu asezarea localitatilor. Astfel, la Zagujeni, Prisaca si Cavaran, nivelul panzei de apa este cuprins intre 3-7 m adancime, in timp ce in localitatile Mitnicu Mare, Pestere, Maciova, situate pe terasele mai inalte ale Timisului, nivelul panzei de apa freatica se afla la 12-18 m.
    In aceasta zona, reteaua hidrografica de suprafata este formata din raul Timis si unii afluenti ai sai. Aceasta isi deruleaza cursul pe directia sud, est-nord, vest. El isi are obarsia in Muntii Semenicului la cota 1400 m, iar lungimea cursului sau pana la frontiere este de 233.5 km.
    Pe teritoriul comunei Constantin Daicoviciu, Timisul primeste urmatorii afluenti:
  • Pe stanga, Macicasul unit cu Toplita si Mitnicul unit cu Valea Staneasca, paraie al caror debit este foarte variabil, cu alimentatie fluvionala ceea ce face ca primavara, la topitul brusc al zapezii, apele lor sa iasa din matca, provocand inundatii, iar vara sa para niste firisoare de apa, fara importanta.
  • Pe dreapta, in schimb, Timisul primeste afluenti cu apa mai multa: Bistra Calova, Maciovita, Valisorul
    Vaile paraielor afluente Timisului prezinta caractere comune. Temperatura apelor este influentata de temperatura mediului. In iernile cu temperaturi scazute se produce inghetarea apei la maluri, iar uneori apare chiar pod de gheata.

    Solurile

    In raza comunei Constantin Daicoviciu solul este subtire si sarac in substante organice. Datorita faptului ca roca generatoare este slab bazifera si datorita hainei vegetale caracteristice sub care se formeaza humusul bogat in acizi de culoare deschisa, solurile au o culoare galbuie si reactie puternic acida.
    Pe zona inalta predomina solurile silvestre podzolite, brune si brune-galbui, alaturi de care si soluri conditionate de factori cu caracter local (cernoziomuri freatice sau faneata). De-a lungul Timisului, in lunca, se afla solurile aluvionare. Sunt soluri usoare, slab pana la moderat bogate in Humus. In cadrul zonei, acestea sunt solurile cele mai fertile si dau productii ridicate la plantele cultivate, daca li se aplica ingrasamintele cerute (naturale si chimice).
    Datorita existentei stratului de argila la mica adancime 0.30 - 1.00 m (strat greu permeabil) si terenului cu forma plata, cand ploua mult, apa balteste sufocand plantele de cultura, fapt ce impune crearea de canale de scurgere spre Timis, iar catre canale a unui sistem de santuri, rigole etc.

    Elemente de flora si fauna

  
  Vegetatia din zona comunei Constantin Daicoviciu a fost puternic modificata de activitatea antropica. Aceste modificari sunt mai puternice in lunca si pe terasele Timisului si pe pantele cu inclinare redusa care au fost transformate in terenuri pentru cultura plantelor si livezi.
    Vegetatia caracteristica zonei inalte a comunei este reprezentata prin etajul forestier alcatuit din paduri de fag si paduri amestecate. Fagul coboara pana la altitudini joase. In padurile amestecate, fagul apare alaturi de:
  • gorun,
  • carpen,
  • ulm,
  • tei s.a.m.d.
    De regula, pe pantele insorite se gasesc paduri in care predomina stejarul si teiul, in timp ce pe versantii umbriti sau prin vai, se gasesc paduri in care predomina carpenul si fagul. In partile mai joase arbusti precum alunul si cornul.
    Vegetatia lemnoasa mai caracteristica si a unor mici zone din lunca Timisului, unde apar cranguri de salcii si anini.
    Fauna zonei, datorita vanatului si pescuitului excesiv, este reprezentata prin specii tot mai putine. Animalele specifice de padure sunt:
  • Lupul
  • Jderul
  • Mistretul
  • Vulpea
  • Viezurele
  • Pisica salbatica etc
    In padurea comunala, efectivul de mistreti ocupa primul loc. Aceasta datorita conditiilor puternice pe care le gaseste: hrana abundenta, terenuri mlastinoase precum si vecinatatea cu terenuri agricole. Alte specii cinegetice sunt:
  • Caprioara
  • Iepurele
  • Fazanul
    Pe terasele mai joase si in lunca traiesc numeroase pasari. Cele mai raspandite sunt:
  • Cioara,
  • Vrabia,
  • Fazanul,
  • Ciocanitoarea,
  • Scortalul,
  • Cucul,
  • Pupaza,
  • Graurul,
  • Sticletele s.a.m.d.
    Pasarile rapitoare sunt reprezentate sunt reprezentate prin:
  • Uliul pasarar
  • Buha sau bufnita mare
  • Sorecarii
    Lumea rapitoarelor este ilustrata de:
  • Soparle
  • Broaste
  • Specii de serpi
  • Broaste testoase (In Taul Negru din partea de est a satului Cavaran).
    Fauna este completata de lumea apelor care, pe teritoriul comunei, este destul de bogata. Ea este reprezentata de:
  • Mreana
  • Scobar
  • Clean
  • Varlinga s.a.m.d
    Pe teritoriul comunei nu exista rezervatii naturale si nici animale sau plante intrate sub ocrotirea legii.

    Scurt Istoric

   
In articolul "Cavaranul in Evul Mediu" (revista "Analele Banatului" nr. 1/1931), neobositul cercetator si istoric banatean I. Miloia sublinia ca: "aceasta localitate (Cavaran) se poate considera una din cele mai interesante din punct de vedere romanesc". Cuvintele acestea vin sa pecetluiasca istoria deosebit de interesanta a Cavaranului de azi si sa constituie un motiv de reala mandrie pentru toti locuitorii acestor meleaguri.
    Primele stiri cu privire la Cavaran sunt furnizate la documente in limba maghiara; este vorba de trei lucrari ale lui Pesty Frigyes aparute la Budapesta in 1876, 1878 si 1884. Pesty este de parere ca denumirea localitatii vine de la un nume de familie aratand ca despre trecutul ei stie prea putin "cu toate ca in urma pozitiei sale favorabile a putut sa fie un sat insemnat"
    In volumul al doilea din Istoria Banatului de Severin, la pagina 109 Pesty vorbeste despre "orasul Caran" in sapte pagini, urmand sa mai vorbeasca de aceasta localitate si in legatura cu istoria orasului Caransebes. Parerea lui I. Miloaia este aceea ca autorul maghiar a confundat orasul Caran cu un district al orasului Caransebes. In studiul amintit mai sus, istoricul banatean arata ca numele de azi al localitatii Cavaran deriva din vechea forma Caran schimbat mai tarziu in Caaran, Cauran si ca aceste denumiri nu respecta o ordine cronologica, ci se folosesc si alternativ.
    Prima amintire indirecta a Cavaranului se face intr-o diploma din anul 1290, aprilie 29, cand regele Ladislau al IV-lea viziteaza orasul Caransebes (Pesty considera orasul Caran ca facand parte sin Caransebes)
    Intaia stire precisa asupra Cavaranului dateaza din 1371 si 1375, cand regina Elisabeta (1371) si regele Ludovic cel Mare (1375) iau in aparare pe iobagii din Cavaran, fata de care valahii Radow (Radu) si Heg (Neagoe) s-au purtat "cu nedreptate" ocupandu-le padurile si pamanturile ce se gasesc dincoace de Mutnopataka (Matnicel). Cu aceasta ocazie se arata ca pamanturile respective "erau din vremuri de demult" ale iobagilor din Cavaran.
    In anul 1392, insusi regele Sigismund, in trecerea spre Serbia, contra careia plecase cu oastea, se opreste la Cavaran, fapt ce reiese din datarea unei scrisori de aici, din 11 iunie.
    In anul 1379, 1 iunie, intr-o scrisoare de donatie a regelui Sigismund este amintita localitatea Poganch (Poganis) ca apartinand "Districtului Cavaran", ca bun special al orasului.
    Intr-un document din 1422 (31 martie) se aminteste localitatea Vozesdea in districtul "Caaran".
    Dintr-o scrisoare datata din Cavaran reiese ca guvernatorul Ioan Huniode a trecut prin Cavaran la 14 octombrie 1447, in ziua evanghelistului Luca. Intr-un document din iunie 1452 gasim iarasi o amintire a Cavaranului. De asta data e vorba de o cearta dintre nobilii din Mitnic si Macicas, care apeleaza la arbitrajul Cavaranului.
    In anul 1458, ianuarie 29, Juzzi Toma Nyro si Grigore, reprezentanti ai orasului Cavaran, cer regelui Matia reinnoirea drepturilor pe care le-au avut si mai inainte si anume ca iobagii sa poata veni si pleca in libera voie, sa nu mai fie impiedicati de nimeni daca si-au platit drepturile cerute, drepturi ce au fost date de regele Sigismund.
    Intr-un document din anul 1494, mai 27, gasim numele juzilor din Cavaran care sunt chemati in fata judecatorilor din Caransebes. Ioan Pacalab se plange ca oamenii din Cavaran pescuiesc in helesteul sau, ca-l folosesc padurile si livezile, ca vaneaza pe teritoriul ce-i apartine.
    In anul 1500 se aranjeaza incasarile decimelor ce orasele Sebes si Caran trebuiau sa le plateasca Capitolului din Cenad.
    Intr-un document din anul 1585 rezulta ca orasul Cavaran avea autoritati si dregataie separate fiind compuse din prim-judele, doi jurati si doisprezece consilieri jurati (in documentul amintit sunt date in continuare numele acestora).
    In anul 1596 orasul Cavaran din districtul Caransebesului si satul Olosag din districtul Lugojului trec in posesiunea lui Nicolae Josika, fiind anexate cetatii Jdioara. In contra acestei anexiuni cetatenii din Cavaran protesteaza cu indarjire.
    In 1599 si 1609 este amintit Cavaranul intr-un proces de proprietate.
    Intr-o scrisoare a lui Gabriel Bathory din 1626 este amintit Cavaranul cu numele meghiarizat de Karan, ca localitate in care se gaseau 100 de calareti si 100 de infanteristi, apoi in 1642 gasim amintit Cavaranul ca posesie, dovada ca decazand n-a mai avut atributiile unui oras.
    De la 1678 aceasta localitate pustiita si parasita ne apare cu numele de Cauran in notele de calatorie ale lui Sandor Pal, apoi intr-o harta de la sfarsitul secolului al XVII-lea, cu numele de Cavaran.
    Intr-o conscriere din 1690 - 1700, localitatea este amintita cu numele de Caravan (transcris, desigur, gresit). In 1717 se aminteste localitatea cu 30 de case. Urmeaza apoi insiruirea proprietarilor care au stapanit localitatea pana in timpurile mai noi.
    Ca o concluzie putem afirma ca localitatea Cavaran nu este un sat in aceasta epoca, ci un oras amintit ca "opidium" sau "civitas". A stat sub jurisdictia militara a Sebesului cu care a avut relatii administrative pana la un moment dat cand consolidandu-se viata social-administrativa a Cavaranului acesta se emancipeaza si devine independent formand, din cateva sate din jur, un mic disprict romanesc a carui capitala era. Cat timp a durat existenta acestui district nu se stie.
    Odata desfiintat districtul Cavaran si inglobat iarasi in districtul Sebes, fost capitala isi retraieste independent viata "opidium" si "liberocivitas" avand juzii proprii, iar mai tarziu un prim jude, avand tribunal, deci un intreg aparat dregatoresc.
    Decaderea orasului Cavaran reiese clar din rarirea documentelor si din putina lor importanta. Cu incepere de la sfarsitul secolului  al  XVI  lea, localitatea Cavaran se aminteste cu calitatea de oras foarte rar si in chestiuni de mica importanta. Mai importanta  din aceste date este cea din anul 1642 cand devine garnizoana cu 100 de infanteristi si 100 de calareti. Informatia ne face sa banuim luptele care s-au dat in jurul acstui punct ce se gasea pe drumul invaziei turcesti si de aici parasirea lui.
    Cat priveste viata spirituala a orasului Cavaran aceasta nu se poate reconstrui din lipsa de documente. Unicul moment, in jurul caruia se pot face anumite ipoteze, este biserica din secolul al XIII-lea descoperita pe locul numit "Seliste", caruia traditia locala i-a perpetuat numele de "cetate".